Unde plantăm livada

Pomicultura este modul intensiv de a exploata o suprafaţă de teren. Are nevoie de mai multă forţă de muncă manuală, faţă de alte sectoare ale agriculturii, dar şi valoarea producţiei este mult mai mare. Cerinţele pentru fructe sunt în continuă creştere. Avem teren şi dorim să ne folosim eficient timpul, pomicultura este o idee de afacere. Putem cultiva măr, păr, prun, cireş sau vişin, dar şi nuc, alun sau alte specii de arbuşti fructiferi. Aşa cum spuneam, şi în cazul nucului trebuie însă să ne dimensionăm bine afacerea. Adică să nu fie nici prea mare, încât să nu avem capacitatea de a o controla cu mijloacele de muncă mecanice şi manuale de care putem dispune, dar nici prea mică încăt să nu utilizăm la maxim aceste capacităţi. Totodată, trebuie să găsim terenul care să răspundă la maxim cerinţelor afacerei. Chiar dacă investim mai mult în valoarea terenului, vom avea rezultate bune, la costuri de producţie mai reduse şi astfel vom putea fi competitivi pe piaţa fructelor. Dacă înainte de 1989 exista politica pentru ca pomicultura să urce pe dealuri şi să lase terenurile plane cerealelor, unul din marii profesori de pomicultură afirma pe bună dreptate că ”cel mai bun teren pentru cereale, abia este bun pentru pomicultură”. Valoarea investiţiei pentru înfiinţarea unei plantaţii de pomi este destul de mare, iar pentru a o recupera rapid şi sigur, nu o vom aplasa pe un teren cu valoare mică, ce nu răspunde la maximum cerinţelor speciei pe care o vom cultiva.

La alegerea terenului pentru înfiinţarea unei plantatii pomicole se ţine seama de: climă, relief, sol, subsol, adâncimea pânzei de apă freatică, posibilitătile de irigare, depărtarea faţă de păduri si marile întinderi de apă (lacuri). Totodată se au în vedere factori ca: tradiţia locală, posibilitătile de investitii, depătarea faţă de centrele populate, pieţe şi societăţi de prelucrare, accesul la căile de comunicaţie, posibilităţile de asigurare a forţei de muncă etc.

În ce priveşte clima, la alegerea terenului pentru plantaţie, ne interesează în mod deosebit: temperatura medie anuală, temperatura maximă şi minimă absolută, suma precipitaţiilor anuale, frecvenţa grindinei, a înghetului şi brumelor târzii de primavară, numărul orelor de insolaţie în perioada de vegetaţie.

Faţă de relief, se recomandă terenurile plane sau cu pantă uniformă de până la 10-12%, pretabile la mecanizare. Când panta terenului este mai mare, pomii pot fi cultivati pe terase, dar investițiile şi costurile de exploatare cresc, iar rezultatele de producţie scad. Investind într-un teren favorabil, reducem costurile de ameliorare a condițiilor de cultura a pomilor pe timpul exploatatiei. Se va avea în vedere că pentru speciile sâmburoase, care înfloresc mai devreme primăvara, fiind supuse riscului brumelor târzii de primăvară şi având o rezistenţă mai mică la gerurile din timpul iernii, sunt recomandate platourile mai înalte, unde aceste elemente climatice acţionează la un nivel diminuat.
Sunt recomandate solurile profunde, cu grad mare de fertilitate, bine structurate, cu textură medie şi cu un nivel al pH-ului uşor acid. Pentru cultura pomilor nu sunt bune solurile gleizate, salinizate, calcaroase sau puternic acide (pH sub 5,5%), exceptând cazul afinului de cultură.

Trebuie evitatate terenurile cu subsol calcaros, marnos, cu argilă sau pietriş aşezate la adâncime mică.
Adâncimea pânzei de apă freatică trebui să fie la minimum 0,8-1 m față de suprafața solului pentru arbuşti fructiferi, la 1-1,5 m pentru gutui şi măr altoit pe portaltoi vegetativi şi de peste 2-2,5 m pentru restul speciilor pomicole. De asemenea pânza de apă freatică trebuie să aibă nivel constant; dacă nivelul este fluctuant, apa poate ajunge în stratul de sol ocupat de rădăcini, producând fenomenul de asfixie radiculară.

Se va evita plantarea pomilor în imediata vecinătate a pădurilor, pentru a preveni atacul masiv de insecte, boli, păsari (la cireş, vişin), animale rozăoare etc.

Prezenţa speciilor pomicole săbatice (măr, păr, cireş, porumbar, corn, păducel), a fagului, stejarului, carpenului şi teiului indică condiţii prielnice pomilor. Dimpotrivă, salcia, plopul şi arinul demonstrează că solul are exces permanent de umiditate şi deci este contraindicat pentru pomicultură.

Atunci când suntem nevoiţi să amplasăm o livadă de pomi pe un teren cu o anumită deficienţă identificată, trebuie să calculăm măsura în care poate fi eliminată sau diminuată această deficienţă, care sunt costurile cu lucrările de ameliorare şi în ce măsură aceasta va mai avea implicaţii asupra calităţii şi cantităţii producţiei viitoare de fructe, a eficienţei economice a plantaţiei.

Dr.ing.Florin ACATRINEI
producător pomi altoiţi
www.pomaltoi.ro